Victor Ponta se urcă pe catafalcul lui Ion Iliescu pentru a-si face campanie electorală în interiorul PSD. Cel care a rupt partidul în 2017, îi acuză pe actualii lideri că nu au adus un omagiu potrivit lui ion Iliescu pentru că nu au reunit la funeralii toți foștii șefi PSD.

Ponta a scris pe Facebook imediat după ce a fost la palatul Cotroceni, citez: „Într-o lume decentă, cu valori minime, actuala conducere a PSD ar fi trebuit să ne cheme pe TOȚI foștii lideri să participăm împreună la aceste funeralii. Toți votanții PSD (și chiar nevotanții) ar fi apreciat un asemenea gest; cu siguranță și Ion Iliescu, așa cum l-am cunoscut, ar fi lăudat o astfel de decizie. Din păcate, trăim vremuri ale dezbinării și imposturii. Și pare că nu se mai termină”, spune Victor Ponta pe Facebook. 

Sursa: Realitatea Din PRO

Articolul precedentCE A TRANSMIS TRAIAN BĂSESCU, AJUNS LA CĂPĂTÂIUL LUI ION ILIESCU. TRUPUL FOSTULUI PREȘEDINTE, DEPUS PENTRU OMAGII LA COTROCENI
Articolul următorCSEKE ATTILA DESPRE NOILE REFORME: ACEST PACHET VA RĂSPUNDE PROVOCĂRILOR ŞI NECESITĂŢILOR AUTORITĂŢILOR LOCALE, ÎN CONTEXTUL ANULUI 2025